Slujba Sfântului Maslu de obşte la Chipereşti

Viața parohiei Iulie 4, 2012

           Miercuri, 22.03.2012, în Parohia “Sf. Nicolae” Chipereşti, Protopopiatul 2 Iaşi,. a fost săvârşită slujba Sf. Maslu de obşte de către un sobor de preoţi din Cercul pastoral “Sf. Treime”al Protopopiatului 2 Iaşi , care cuprinde localităţile Chipereşti, Chicerea, Goruni, Osoi, Oprişeni, Tomeşti I;II,III şi IV, Ţuţora, Vlădiceni, Stânca, Comarna I, Comarna 2.

            S- a început cu slujba de sfinţire mică a apei, continuată apoi cu citirea Canonului Sf. Maslu, binecuvântarea de şapte ori a untdelemnului, de şapte citiri din Apostol, de citirea celor şapte Sf. Evanghelii cu şapte rugăciuni care sunt rânduite în cadrul slujbei Sf. Maslu.

            Aceasta se oficiază în zonele de la ţară, unde preoţii se întâlnesc pe rând, o dată pe săptămână, la fiecare parohie din cercul pastoral respectiv, pe tot parcursul Postului Paştelui.

            La sate, adunarea mai multor preoţi într- o singură biserică constituie un eveniment la care participă toată obştea, motiv pentru care s- a încetăţenit denumirea “Sf. Maslu de obşte”.

            Specificul slujbei de la Chipereşti l- au constituit rugăciunile suplimentare făcute de către preoţii prezenţi, la rugămintea credincioşilor, pentru vreme de neplouare şi secetă, precum şi pentru animalele care se îmbolnăvesc.

            Aceste rugăciuni se găsesc în cartea de slujbă numită “Molitfelnic” şi sunt obişnuit făcute creştinilor ce trudesc la munca câmpului şi care simt acut lipsa precipitaţiilor din iarna aceasta. încălzirea deosebită din lunile decembrie şi ianuarie a făcut ca o mulţime de boli să năpădească bietele animale din curţile oamenilor; vaci, oi, dar mai ales păsări, multe din ele nemaiputând fi salvate.

            Şi doar cel care se trezeşte dimineaţa la ora 4 să dea mâncare şi apă dobitoacelor din bătătură poate simţi efectiv suferinţa pierderii acestora. De multe ori ţăranul român a ieşit din necazuri întărindu- se cu cele spuse de Dreptul Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”.

            Dar, după cum ştim, “toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, de la Părintele luminilor”, motiv pentru care credincioşii din Chipereşti şi- au pus nădejdea în Bunul Dumnezeu şi în rugăciunile preoţilor făcute în Sf. Biserică precum: cele rele vor trece şi apropierea Sfintelor Sărbători Pascale le va înmuia amărăciune şi le va aduce bucuria Învierii din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos.

 

Chipereşti,                                                                 Preot Leuştean Ion- Teofil